SPECIAL SEXY/ Diana Dobrovăţ: Bărbată între bărbaţi

Bunica mea m-a învăţat dintotdeauna că trebuie să crezi şi să lupţi pentru ceea ce vrei. Uite aşa m-am urcat eu în tren şi m-am trezit studentă în capitală... la Jurnalism bineînţeles. Spre norocul meu, după multe încercări eşuate de a avea un job şi de a clădi ceva, am ajuns aici, la Sport Magazin.

Sinceră să fiu, nu am avut contact direct cu această revistă… decât din auzite. Nu ştiu ce părere au oamenii (sau poate că ştiu dar mă fac că nu văd, majoritatea fiind superficiali) când văd o tipă semidezbrăcată, imagine asociată editorialelor pe care le scriu. Probabil le vin în minte expresii de genul: „Ehh... cine ştie ce o mai fi făcut şi asta ca să apară pe acolo!?“ Ei bine dragii mei, o să vă dezamăgesc. Nu m-am întins cu nimeni pe nicăieri şi nici nu sunt dispusă să o fac. Iar dacă fac poze uşor mai dezbrăcată, o fac pentru că chiar îmi place sa pozez. Mă folosesc de sinceritatea mea, nu că în alte dăţi aş fi fost mincinoasă, dar, dat fiind faptul că vin şi Sărbătorile, poate ar fi timpul ca toţi să dăm tot ce avem mai bun. Colaborarea mea cu revista, spre norocul meu, mă ajută să fac ceea ce îmi place: să scriu. Recunosc, sportul nu era chiar cel mai bun prieten al meu, însă de mică am avut o atracţie către fotbal şi, recunosc, da... ulterior către fotbalişti. Să nu mă judecaţi... sunt femeie!!! De când lucrez printre bărbaţi şi într-o lume a bărbaţilor, învăţ zilnic lucruri noi, chiar şi înjurături mai „cu perdea“ şi îmi dau seama de puterea gândirii raţionale (acu să nu credeţi că le ţin partea). Şi uite aşa, mă trezesc de vreo 2 luni şi un picuţ, un pic mai bărbată. Atunci când vine vorba de sport, bineînţeles, vine vorba şi despre adoraţii mei colegi care sunt majoritar bărbaţi.

Din punct de vedere profesional, nu am ce să le reproşez. Eu nu aş avea atâta răbdare… să urmăresc atâtea meciuri. Dar e vorba şi de plăcere la urma urmei, iar bărbata din mine nu se lasă mai prejos. Spre surprinderea mea şi mai ales a prietenelor mele, am început să urmăresc mult mai des programele sportive şi am început să mă apropii de această lume. Am o impresie vagă că uşor, uşor am ajuns să fac parte din această lume şi din familia SpM. Da... revista Sport Magazin. Pentru mulţumirea multora dintre voi, dar şi a mea, a noastră este prezentă în mâinile tuturor, în fi ecare marţi. De când sunt în Bucureşti, am cunoscut multă lume. Şi m-am pierdut de lumea mea minusculă şi roz. E ca-n junglă, cred. Scapă cine poate. Eu cred că am scăpat, momentan. Însă nu scap nimic din ceea ce se întâmplă la redacţie şi asta, ca să le pun pe foaie. Scrisul, alegerea fotografi ilor, corectura, paginarea, editarea, publicitatea sunt elemente care construiesc o revistă şi picături de „sudoare“ pentru cei ce o fac. Nu ştiu dacă ar sta cineva să povestească despre ceea ce se întâmplă după uşile închise ale unei redacţii, însă eu aş scrie o carte. Şi acum, am ales să vă descriu „cu cuvintele mele“, personajele acestei cărţi. Începând cu Bogdan, editorul nostru, care a pierdut pariul şi ţin să-i reamintesc (pusesem pariu: cine reuşeşte să slăbească mai mult apelând la sport). Însă el este şi „perechea mea preferată de ochelari“, în ceea ce priveşte articolele mele. Ştie să îmi înţeleagă ideile şi să mă corecteze pe unde greşesc. Şi... Bogdane, nu te umfl a în pene... aşa e textul!! Uneori mai există şi ciondăneli... mai ales legate de poze şi de echipele preferate. N-avem încotro... tre’ să ne suportăm aşa! Poze... poze... da, multe dintre ele foarte reuşite. Reuşiţi şi ochii şi imaginaţia lui Florin, tipul cu pozele (aşa îl numeam eu înainte). Ştie să mânuiască atât aparatul foto, cât şi culorile paginilor revistei. El dă nota finală, pe portativul SpM. Şi tot el face o cafea aşa de buuuună!! Pe lângă ei, mai e şi Teo (care nu vrea să mă înveţe să joc şi să câştig la pariuri) şi Lucian, în ale căror vene, nu curge sânge, ci fotbal. Nu aş putea să stau la fi ecare etapă să descos toate meciurile. Şi mai sunt… mai sunt. Se unesc multe minţi luminoase şi mulţi fani diferiţi în redacţia noastră... Poate Ştefan a ştiut să aleagă. De aceea are pe lângă el prieteni, în primul rând, şi apoi colegi.

Ştefan este „şefuţul“, cum îi spun eu, şi din dragoste pentru sport face foarte bine ceea ce face, atât în scris, cât şi ca orator sportiv, la Sport Klub. Sunt aproape singurică, printre atâţia bărbaţi, însă undeva, în adâncurile sufletului meu, cred că am devenit şi eu unul. Gata cu moda (bine... nu de tot), gata cu saloanele, smiorcăiala şi lenea!!! Spun: bine ai venit bere, sport şi prieteni!!!