AUTO/ Revolutia Audi A8
Audi a prezentat în Statele Unite ale Americii, la Miami, noul model A8, care va fi lansat în Europa la începutul anului viitor si care va avea un pret de pornire de 58.000 de euro.
Noua masina are un design mult diferit fata de actualul model, folosind multe elemente ce s-au regasit în premiera pe modelul A4, diferentele cele mai vizibile fiind la partile frontale si posterioare. Conform presedintelui companiei, Rupert Stadler, noul A8 demonstreaza de ce este capabil brand-ul Audi si vine cu o noua linie de design ce se va regasi în urmatorii ani la toata gama.
Masina proaspat lansata este mai mare decât modelul precedent, având peste 5 metri lungime, aproape doi metri latime si aproape 1,5 metri înaltime. În acelasi timp, este mai lunga si mai lata decât rivalii Mercedes S-Klasse si BMW Seria7, dar mai joasa decât amândoua. Per total, noul A8 este în acest moment cel mai mare automobil din segmentul sau.
Audi a construit noua limuzina integral din aluminiu si aliaje usoare, obtinându-se astfel o greutate cu 110 kg mai mica decât la vechiul model. Conform estimarilor producatorului, acest lucru va contribui la o reducere cu aproape 20% a consumului de combustibil. La momentul punerii în vânzare, noul A8 va fi disponibil cu doua motoare, unul pe benzina si unul pe motorina, ambele având o dispunere V8 si o capacitate de 4,2 litri.
În ultima parte a lui 2010, A8 va fi echipat si cu un motor V6 diesel de trei litri. Si interiorul limuzinei este complet nou. Schimbatorul de viteza este unul electronic cu patru pozitii, comanda sistemului MMI a fost mutata mai sus, pe consola centrala, iar display-ul sistemului multimedia este acum de tip touch-screen.




Post your comment