EDITORIAL TEODOR BURNAR/ Anti-Cupa Romaniei

Dacă aș fi rugat să dau o definiție cât mai concisă a Cupei (în general, nu a noastră, Doamne ferește!) aș spune, fără să ezit: competiția surprizelor. Probabil că asta a fost și ideea fondatorilor, iar pentru a-i găsi trebuie să călătorim cu mașina timpului în noiembrie 1871, când se tăia panglica Cupei Angliei.

La un calcul simplu, au trecut 138 de ani de când în Albion lua naștere prima competiție fotbalistică din lume. Una în care, șmecherie englezească, nu există capi de serie. Ceea ce a devenit nu doar  marca FA Cup, ci și o garanție a spectacolului și a eliminărilor șocante. Tot în Cupa Angliei, meciurile terminate egal se rejoacă. Alți bani, altă distracție. La propriu, nu la figurat.

Deși s-au trezit mai târziu, prin 1933, după 62 de ani, românii au pus de-o Cupă cu multe parcursuri memorabile. Însă, corectați-mă dacă greșesc, cel puțin în ultimele sezoane, acestea sunt admirabile, sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Fiindcă dacă înainte de Revoluție, atât în epoca romantică precum și în cea comunistă, aveam câștigătoare ca CFR Turnu-Severin sau Metalul Reșița, după 1995, când Petrolul triumfa într-o finală cu scântei, Cupa a devenit un serial cu final așteptat. Ultimele 14 trofee s-au împărțit între Steaua, Dinamo, Rapid, și noua super-putere, CFR Cluj.

Astfel că în timp ce în Germania celebra Osnabrück scoate Hamburg și Borussia Dortmund din DFB-Pokal, iar prin Spania vestita Alcorcon o elimină pe anonima Real Madrid, în careul de ași al Cupei României ajunge tot cine trebuie: CFR, Dinamo, Vaslui, Brașov, toate prim-divizionare. Avem două variante: să ne bucurăm că favoritele și-au respectat blazonul SAU să plângem că avem o Anti-Cupă a României. Povestea merge mai departe, dar eu unul am dubii că direcția e bună.