EDITORIAL VLAD ROŞCA/ Revolta

Sunt revoltat. Există o luptă în interiorul meu care m-a făcut, în final, să înţeleg abundenţa de publicitate la medicamente de la televizor. Doctoriile acelea sunt pentru a ne salva pe noi, cei din familia Clasamente, să scăpăm de dureri de cap.

Aşa se numeşte familia: Clasamente. Cel mai mult suferim clasamentele de fotbal. Am ajuns la un nivel la care nu ne mai înţelegem nici noi înşine, dar apoi cei care ne urmăresc. Suntem instabile, ne schimbăm de la o zi la alta, iar echilibrul interior ni-l găsim de abia la final de sezon.

Astăzi, când o etapă de campionat a ajuns să dureze patru zile din cele şapte ale săptămânii, ne modificăm şi noi în patru zile din şapte. În tinereţea noastră era mai bine. Meciurile se jucau în maxim două zile: şase sâmbătă şi două duminică. Dumincă seară deja aveam o formă care rămânea la fel până la finalul viitoarei săptămâni. Lumea avea timp să ne memoreze şi să îşi facă o părere despre noi. De dumincă până sâmbătă, punctajul rămânea la fel. Clasamentul de luni era acelaşi cu cel de joi, deoarece se făcea în funcţie de etapele de meciuri, nu de zilele calendarisitce. Acum, cu meciurile intermediare, noi, clasamentele, ne schimbăm aproape în fiecare zi. Se termină etapa şi Chelsea e pe primul loc. Dar, peste trei zile, nu ar trebui să vă mire o modificare completă a podiumului. Chiar nu se gândeşte nimeni că ni se face rău de la schimbări bruşte şi dese?

Oare mai există vreo salvare pentru noi? Înainte, suporterul îşi cumpăra ziarul de luni pentru a avea un clasament complet de după etapă. Acum degeaba o face, deoarece etapa nu se termină decât de abia miercuri, iar joi începe alta, ceea ce ne face pe noi să ne schimbăm încontinuu şi niciodată nu suntem gata când avem întâlnire cu iubitorul fotbalului.

Suporterii nu ne mai vizitează decât sporadic. Îi bulversăm. Azi le spunem una, mâine alta, iar poimâine cu totul alta. Aşa că mai bine nu ne mai citesc. Îşi obosesc mintea degeaba. O să se uite la noi o singură dată pe an, la încheierea sezonului, când, în sfârşit, toate echipele au un număr egal de meciuri, iar punctajul va fi relevant. Până în acel moment suntem într-o goană continuă şi contabilizăm rezultatele unei etape doar cu jumătăţi de măsură (fiindcă o etapă nu mai este un calup de meciuri, ci partidele de fotbal sunt pur şi simplu răvăşite de-a lungul mai multor, mult prea multor, zile), exact ca societatea în care trăim, obsedată de presiunea lipsei de timp.

Dacă apar manifestări neplăcute adresaţi-vă ligilor sau televiziunilor.