EDITORIAL/ Aparenta imprevizibilitate

Mă gândesc la suporterii Rapidului. Pe lângă suferinţa firească pe care o cauzează un eşec, aceştia trebuie să mai îndure şi suferinţa nedreaptă.

Cum oare se simt ei ştiind că echipa lor de suflet poate pierde un meci la care au asistat şi au văzut victoria? Cum o fi să stai în tribune la un meci frumos, pe care favoriţii îl câştigă, şi care se dovedeşte a fi nimic altceva decât o înfrângere?

Să te mobilizezi să dai zăpada de pe teren, să fii lăudat de presă pentru spiritul civic, lumea să te admire pentru gestul făcut, iar totul să fie... degeaba? Câţi suporteri s-ar duce pe stadion dacă ar şti că meciul se va încheia cu o înfrângere a echipei lor la „masa verde”? Suporterii Rapidului nu aveau de unde să ştie asta. De aceea au şi venit pe Giuleşti. Pentru frumuseţea oferită de imprevizibilitatea fotbalului şi pentru întâlnirea fraternă cu Timişoara. Au îngheţat până în măduva oaselor, au răguşit până în josul gâtului, iar acum află că efortul lor ar putea fi inutil. Dacă stăteau acasă şi se uitau la un film nu pierdeau mare lucru, deoarece Rapid-Timişoara avea să se termine la fel. Un 0-3 sec, orice ar fi indicat tabela la sfârşitul timpului regulamentar.

Iniţial, suporterii şi-au salvat echipa de la o înfrângere la scor de forfait, deszăpezind terenul şi permiţând meciului să se joace. Acum, gestul lor pare fără sens, tot „masa verde” având ultimul cuvânt de spus.

Cum s-or simţi  ştiind că toate eforturile depuse – de a ajunge la stadion, de a îndepărta nămeţii, de a cânta 90 de minute, de a se lupta cu frigul – nu au avut nici un efect, deşi ai lor au câştigat? Oare ca un meşter Manole care a format o masă vişinie de oameni în tribune, dar care este doborât de masa verde din birouri?

Vlad Roşca

Sursa foto: www.mysport.ro