Un vis frumos în Parâng

Scriu din nou despre relaţia dintre fotbal şi economie şi mă gândesc deja că pe mulţi îi voi nemulţumi. Mai ales pe suporterii care doresc fotbalul „curat”, nepătat de lumea afacerilor.

Oricum, fotbalul a fost influenţat de economie încă de când englezii au început să îl joace respectând anumite reguli, făcute tot de ei. Ca dovadă stau barmanii care pe la 1870 ajutau financiar echipa locală pentru ca aceasta să poată plăti chiria terenului de joc, aşteptând, în schimb, ca după meci, fotbaliştii să vină să consume în pub-urile lor.

Fotbalul şi mediul său (economic, social, cultural etc.) s-au influenţat reciproc încă din primele zile, aşa că nu este de mirare de ce astăzi, după mai bine de o sută de ani de progres, sportul rege a devenit atât de dependent de economie. Doar că şi economia îşi poate trage foloase de pe urma fotbalului.

Dacă aveţi răbdare să citiţi acest articol până la capăt veţi trece printr-un vis şi poate că veţi afla ceva interesant.

Faliment şi speranţe la Petroşani

Referitor la relaţia fotbal-economic, mi-au atras atenţia două ştiri apărute în aceeaşi perioadă, la început de februarie. În timp ce presa sportivă anunţa falimentul Jiului Petroşani, cea economică relata despre dezvoltarea la nivel internaţional a oraşului din zona Parângului. Pe de-o parte speranţe ca echipa înfiinţată în 1919 să nu se retragă din Liga a II-a, pe de alta speranţe ca, în final, Petroşaniul şi împrejurimile sale să se poată lăuda cu o infrastructură demnă să funcţioneze ca un magnet pentru turişti. Paradoxul este că Jiul şi turismul s-ar fi putut dinamiza reciproc. Se pare că nu vor avea şansa să o facă prea curând.

La echipa de fotbal, o mare parte dintre jucători s-a transferat deja, astfel încât să aibă unde evolua şi în retur. Cei puţini rămaşi încearcă să se antreneze în continuare, dar incertitudinea zilei de mâine nu le dă linişte, iar certitudinea celei de ieri îi presează şi mai mult. Căci, în starea generală de mare confuzie de la Jiul Petroşani, cert rămâne că unii jucători nu şi-au mai primit banii de aproape jumătate de an. Aşa că nu mai are rost să ne întrebăm de ce Hotoboc s-a transferat la Minerul Lupeni, Pintilii şi Antohi la Inter Piteşti sau Lucian Pârvu la CSM Râmnicu Vâlcea, şi nici de ce parteneri de-ai lor de vestiar au depus memorii ori îşi caută alt angajator.

Datoriile neplătite au dus la exodul de fotbalişti. Conform spuselor patronului Simota, redate în cotidianul judeţean „Servus Hunedoara”, echipa mare urmează a fi desfiinţată în cazul în care autorităţile locale nu vor acorda sprijin clubului. Ar mai rămâne doar centrul de copii şi juniori.

Dezvoltarea regională şi fotbalul

Şi, culmea, într-o economie prosperă, salvarea ar fi putut veni tocmai de acolo de unde doreşte domnul Simota, de la instituţiile locale. Ba nici măcar nu ar fi fost nevoie de salvare, pentru că nu s-ar fi ajuns în criză.

Concomitent cu situaţia de la echipa de fotbal, Primăria Petroşani prezintă un proiect de dezvoltare a staţiunii „Petroşani-Parâng”. Telegondole, 17 pârtii de schi, săli de fitness, piscine, tunuri de zăpadă, restaurante, hoteluri, pensiuni – în total aproape 5000 de noi locuri de cazare -, ar trebui să aducă, peste cinci ani, turişti din ţară şi din străinătate. Doar că, peste cinci ani, s-ar putea să fie prea târziu pentru echipa de fotbal din localitate. Iar în acest moment, echipa este prea grăbită pentru proiectul de dezvoltare regională.

Frumos ar fi fost ca regiunea Petroşani să aibă, în acelaşi timp, un turism şi un club de fotbal prospere. 5000 de locuri de cazare şi facilităţile de petrecere a timpului liber ar fi adus încasări bugetului local. Iar aceste încasări ar fi putut fi investite în clubul de fotbal, în încercarea de a-l face să fie un ambasador pentru regiune. În continuare, vă invit să intraţi într-o lume a imaginaţiei.

Lumea viselor

Într-un vis cu zâne şi feţi frumoşi, Jiul Petroşani evoluează  în cupele europene, meciurile îi sunt televizate peste mări şi ţări, iar telespectatorii din vestul Europei, din America de Nord şi din Asia văd pe tricourile fotbaliştilor un link către site-ul biroului local de turism. Imediat după fluierul final îl accesează şi descoperă ce posibilităţi magnifice de a-şi petrece vacanţa de iarnă au. Îşi cumpără un pachet alcătuit din bilet de avion şi cazare cu micul dejun inclus, iar pensiunile şi hotelurile din Valea Jiului sunt pline în decembrie şi ianuarie. Apar fonduri care sunt reinvestite în dezvoltarea regiunii, iar o parte din ele ajung şi la echipa de fotbal. Aceasta face achiziţii de valoare, îmbunătăţeşte centrul de juniori şi renovează stadionul, devine campioană a României şi accede în Liga Campionilor. Observatorii UEFA de la balurile europene ale Jiului văd ce frumoasă este zona şi îşi trimit familiile în vacanţă la Petroşani. Membrii familiilor dau vestea mai departe apropiaţilor şi se formează un marketing al rumorii, cea mai bună comunicare de care se poate bucura o regiune. Turiştii iau cu asalt Petroşaniul, iar în timp ce se află acolo trec şi pe lângă stadionul „Jiul”, clubul făcându-şi noi admiratori.

Turiştii îşi cumpără bilet la meciurile din Liga I ale Jiului, deoarece prietenii de acasă nu înţeleg cum de ai fost în vacanţă la Petroşani şi nu ai ajuns la un meci pe stadionul Jiului. Şi nu le spui prietenilor doar că ai fost la un meci de fotbal, ci şi că ai vizitat o regiune superbă. Iar acei prieteni vor dori şi ei să vadă pe viu zona Parâng şi Muzeul Mineritului (un obiectiv turistic inedit, cu care puţine localităţi din lume se pot lăuda), iar în acelaşi timp şi echipa de fotbal Jiul Petroşani. Şi, pe lângă turiştii obişnuiţi, mai vin suporteri ai lui Manchester United, AC Milan sau Real Madrid, iar în timp ce se află acolo, vreo patru agenţii de turism care şi-au deschis sucursale la Petroşani – deoarece turismul este o prea bună oportunitate de profit – îi preiau, contra-cost, pentru a-i conduce într-un tur de vizitare a zonei. Cu venitul ghidului care cunoaşte patru limbi străine inclus în preţul pachetului turistic. Iar după aceea, străinii cinează la zecile de restaurante cu specific românesc, îşi lasă banii acolo, şefii restaurantelor îi iau, opresc o parte pentru ei, o altă parte pentru a-şi plăti angajaţii, o alta ca rezerve pentru a asigura existenţa restaurantului, iar cu restul sponsorizează echipa locală de fotbal şi dezvoltă un servicu de catering special pentru meciurile acesteia, deoarece Jiul este mândria lor şi îi sunt recunoscători.

Marca Jiul Petroşani devenind tot mai pozitivă, din ce în ce mai mulţi  întreprinzători doresc să transfere valorile echipei asupra propriei companii, astfel încât clienţii să ştie că o întreprindere care se asociază cu o echipă campioană nu poate fi, la rândul ei, decât campioană. Pentru a fi mai aproape de echipa sponsorizată, patronii îşi mută afacerea la Petroşani, formând astfel locuri de muncă şi contribuind la scăderea numărului de şomeri. Înainte cu doar cinci milioane pe lună salariul, angajatul câştigă acum ceva mai mult, permiţându-şi să îşi cumpere un bilet la meciul de fotbal şi un altul la teatru, astfel încât are posibilitatea de a socializa şi de a se culturaliza, devenind un om cu mintea şi cu sufletul mai împlinite, mai bune, mai bogate şi mai lipsite de răutate şi râcă inutilă. Pentru a ajunge la meci, îşi părăseşte casa cu patru ore înainte deoarece nu se grăbeşte, o ia la pas pe aleile curate şi se opreşte la un bar sau la o terasă cochetă, mai puţin pentru a savura o bere, ci mai mult pentru a discuta faţă în faţă – şi nu pe Facebook ori Hi5 -  cu semenii săi. Şi nu îi este ruşine sau frică să o facă, deoarece de ceilalţi îl  uneşte pasiunea pentru emblema oraşului, echipa Jiul Petroşani. 

Pentru contribuţia adusă la educarea societăţii, echipa capătă o diplomă de recunoştinţă pe care o pune la loc de cinste în vitrina cu trofee, chiar dacă nu a fost însoţită şi de un premiu în bani. Ca să nu se lenevească imediat după ce primeşte laude, clubul Jiul  reinvesteşte în învăţământ sponsorizând la rândul său  Şcoala Sportivă (de unde vizează să recruteze talente) şi le plăteşte fotbaliştilor studiile la o universitate din oraş, astfel încât după ce aceştia se vor lăsa de sport să nu moară de foame pe stradă, ci să îşi deschidă şi ei o afacere prin care să ajute regiunea „Petroşani-Parâng”. Şi, mai important, pentru a fi Oameni. Ca să nu mai spun că numeroasele meciuri ale Jiului creează locuri de muncă în oraş: paznicii, stewarzii, vânzătorii de sucuri şi produse alimentare, cei de la magazinul de desfacere al clubului, toţi sunt petroşeneni.

Şi pentru că veni vorba de vânzări, trebuie spus că ele cresc veniturile clubului Jiul. Autorităţile locale percep taxe pe venit, le transformă în încasări, pe care le reinvestesc în dezvoltarea regională. Iar job-urile mai uşoare pe care le presupun meciurile Jiului ( precum vânzarea de ziare şi a revistei clubului, aranjarea echipamentelor sportivilor în vestiare înainte de sosirea acestora sau curăţarea vestiarelor după plecarea fotbaliştilor) ar putea fi făcute de tineri şcolari, care, în loc să-şi piardă vremea aiurea cu jocuri video consumate în exces ori să se apuce de fumat de la 14 ani, ar realiza ceva util, atât pentru comunitate, cât şi pentru ei înşişi, deoarece, pentru munca pe care o depun la Jiul, primesc un bănuţ, învaţă să lucreze în echipă, câştigă experienţă profesională care în viitor le poate fi de mare folos şi îşi petrec timpul în „comunitatea Jiul Petroşani”, învăţând ce înseamnă o organizaţie de succes... 

E dimineaţă

Tot aşa până când sună ceasul deşteptător şi trebuie să te trezeşti pentru a pleca la muncă în subteran. Pe drum spre mină îţi dai seama că Jiul în Champions League a fost doar un vis. Dar în acelaşi timp, uitându-te în jurul tău – atent din când în când şi la paşi, pentru a nu cădea într-un crater format în asfalt în urma ninsorilor – şi văzând Teatrul Dramatic, Teatrul Vechi, Biserica Unitariană, Vârful Ieşu, Vârful Parângul Mare, Carpaţii Meridionali de jur-împrejur cu tot cu vegetaţia lor, îţi dai seama cât potenţial turistic are această zonă a României. Şi dacă ar fi exploatat, s-ar putea forma unele conexiuni economice, sociale şi culturale care să aibă ca rezultat nu calificarea echipei Jiul Petroşani în Liga Campionilor, ci măcar asigurarea unei existenţe liniştite, fără teama da desfiinţare şi de îngropare a unei tradiţii fotbalistice de peste 90 de ani. 

Imaginaţia poate ajunge departe. Posibilităţile la fel. Dezvoltarea regională nu vizează  doar turismul. Şi chiar dacă ar face-o, turismul presupune să  îi poţi oferi ceva vizitatorului de care el să îşi aducă  aminte. Pe lângă pârtii de schi, restaurante, excursii, de ce nu ar fi şi fotbalul o ofertă pentru turist? Pentru că, inclus în acest circuit, fotbalul ar putea atrage fonduri din turism şi din afacerile adiacente. Atât direct, cât şi indirect. Indirect ar însemna că autorităţile locale ar avea încasări mai multe, un buget mai mare, şi ar putea aloca mai multe resurse sportului, astfel încât să nu se mai ajungă ca Jiul să tânjească după ajutor pentru a-şi plăti datoriile către jucători.

Din păcate, până departe e cale lungă. Iar cu formaţia Jiul Petroşani nu se ştie ce se va întâmpla peste cei cinci ani prevăzuţi pentru finalizarea proiectului de dezvoltare a regiunii „Petroşani-Parâng”.

Surse foto: www.jiulvalley.com, www.escudosonline.com, www.hunedoreanul.gandul.info, www.sips.ro, www.jvj.ro